Dell 27 Ultrathin ar putea fi cel mai subțire monitor din 2017
Dacă erați în căutarea unui upgrade pentru bătrânul vostru monitor de pe birou, Dell 27 Ultrathin este un upgrade important, pe lângă faptul că s-ar putea să fie cel mai subțire din lume.
Fiecare an începe cu unul dintre cele mai importante târguri de tehnologie. CES 2017 dă tonul preferințelor utilizatorilor în tech și ajută creatorii de hardware și software să iasă în evidență cu cele mai noi creații mai mult sau mai puțin revoluționare. În categoria produselor care te lasă cu gura căscată intră Dell 27 Ultrathin, un monitor cu un nume simplu, o referință la diagonală și un superlativ.
Deși este greu de spus dacă este cel mai subțire din lume, această creație are mari șanse la titlu, având în vedere faptul că majoritatea componentelor hardware și a elementelor de conectică se află în baza care ne aduce aminte de un all-in-one. În privința performanței vizuale, cei care au avut ocazia să arunce o privire asupra sa au rămas plăcut impresionați.
Dell 27 Ultrathin este un monitor Quad HD cu o rezoluție nativă de 2560 x 1440. Acesta se numără printre primele monitoare Dell dotate cu HDR, deși compania americană a ținut să menționeze faptul că standardul prezent în acest panou nu este același prezent în TV-urile 4K pe care le găsiți în magazine de aproximativ un an. Ca o referință cuantificabilă, monitorul poate afișa 99% din culorile standardului SRGB. Culorile sunt strălucitoare, iar negrul este foarte adânc. Panoul poate fi rabatat pentru ajustarea unghiului de vizionare. Unghiurile de vizibilitate specificate sunt de 178 de grade atât pe verticală, cât și pe orizontală.
Baza destul de mare include toate elementele de conectică ale Dell 27 Ultrathin, deși acestea nu sunt foarte multe. Aveți la dispoziție un USB-C cu alimentare pentru noile MacBook-uri și un HDMI 2.0 cu ieșire audio pentru orice alt sistem sau consolă. Dell 27 Ultrathin poate fi achiziționat începând cu 23 martie la prețul de 700 de dolari.